1 APRILIE, ZIUA PĂCĂLELILOR. Tradiții, superstiții și farse de neuitat. Sărbătoarea își are originea în Evul Mediu

1 APRILIE, ZIUA PĂCĂLELILOR. Tradiții, superstiții și farse de neuitat. Sărbătoarea își are originea în Evul Mediu
Foto: Pexels.com
Publicat: 01/04/2020, 07:56

1 APRILIE 2020 ZIUA PĂCĂLELILOR. În fiecare an, pe 1 aprilie, oamenii din toată lumea marchează Ziua păcălelilor. Fiecare persoană a încercat măcar o dată să îi facem o farsă unui prieten, vecinului sau unui membru de familie.

1 APRILIE 2020 ZIUA PĂCĂLELILOR. Unii istorici spun că această sărbătoare îşi are originea în Evul Mediu, când Sfântul Sisoe, un pustnic egiptean prieten cu mai cunoscutul Antonie cel Mare, obişnuia să-l păcălească pe această dată pe Sfântul Antonie, susţinând că l-a văzut pe diavol uşurându-se în strachina cu mâncare a acestuia sau prefăcându-se că a reuşit să învie din morţi diverse victime ale unei epidemii de ciumă. Alţii îl aduc în prim-plan Sfântul Fesbuchie, care locuia în apropierea unui iaz în care scufundase câţiva buşteni şi pe care mergea la începutul lunii aprilie dându-le impresia pelerinilor că poate merge pe apă, asemenea lui Iisus.

1 APRILIE 2020 ZIUA PĂCĂLELILOR. Cea mai recentă explicaţie arată că în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franţei ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou, care era pe 1 aprilie, se obişnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărţirea de cadouri şi după anul 1564, dar sub forma unor farse şi glume nevinovate.

1 APRILIE 2020 ZIUA PĂCĂLELILOR. Ziua păcălelilor este cunoscută, însă, în multe ţări din Europa, încă din secolul al XVI-lea.

1 APRILIE 2020 ZIUA PĂCĂLELILOR. În România, Ziua păcălelilor a apărut în secolul al XIX-lea. Există şi câteva superstiţii legate de această sărbătoare. Se spune că farsele ar trebui făcute până la ora prânzului, altfel apare ghinionul. Totodată, tradiţia spune că dacă o fată reuşeşte să te păcălească, atunci trebuie să te căsătoreşti cu ea. De asemenea, copiii născuţi pe 1 aprilie vor avea succes în viaţă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal